Cleptomania: de ce fură cineva fără să aibă nevoie

În cleptomanie, persoana are dificultăți repetate de a rezista furtului unor obiecte inutile pentru uz personal sau pentru valoarea financiară. Tensiunea crește înainte, iar actul aduce ușurare, urmată uneori de rușine și teamă. Obiectul poate rămâne nefolosit. Mecanismul merită înțeles, dar diagnosticul cere evaluare și nu poate fi presupus după valoarea mică a obiectului.

Ce este cleptomania

Cleptomania este o tulburare rară de control al impulsurilor. Persoana întâmpină dificultăți repetate în a rezista furtului unor obiecte care nu îi sunt necesare pentru uz personal sau pentru valoarea lor financiară.

Cleptomania e diferită de furtul obișnuit. Nu contează cât valorează obiectul, ci impulsul, care e greu de controlat, și tensiunea care apare.

Pentru a înțelege mecanismul, merită privite împreună trei aspecte ale experienței:

Obiectul poate fi un pix, un ruj sau o brichetă. De multe ori, persoana și-ar permite să îl cumpere.

Impulsul este greu de controlat. Persoana poate încerca să reziste, cu rezultate diferite de la o situație la alta.

Tensiunea care crește înaintea actului este un reper important. Furtul poate aduce o descărcare de moment, chiar dacă obiectul nu este necesar. Tocmai această schimbare a stării poate întreține repetarea comportamentului.

Pierderea controlului și încercarea de a calma o stare dificilă pot apărea în mai multe tulburări, fără să le facă echivalente.

În cleptomanie, tensiunea poate scădea în momentul furtului, dar ușurarea este trecătoare.

Cleptomania este rară, iar cele mai multe furturi din magazine au alte explicații. Un obiect ieftin sau nefolosit nu este suficient pentru diagnostic; contează evaluarea întregului context.

Diferența față de furtul obișnuit

Diferențierea este importantă tocmai pentru că aceeași faptă poate avea explicații diferite. Familia poate observa un tipar, dar stabilirea diagnosticului cere evaluarea motivelor, a impulsului și a contextului clinic.

Uneori, obiectele furate rămân nefolosite, sunt ascunse, aruncate, dăruite sau returnate discret. Acest lucru poate sugera că obiectul nu era scopul principal, dar nu stabilește singur diagnosticul. Specialistul explorează și tensiunea, impulsul și celelalte explicații posibile.

Poate atrage atenția contrastul dintre o situație financiară bună și furtul unor obiecte ieftine. Este un motiv de a căuta explicația, fără să transforme observația într-un diagnostic.

Ciclul: tensiune, act, ușurare, rușine

1. Tensiunea începe să crească. Persoana simte neliniște sau agitație, uneori fără să identifice un declanșator, și descrie o presiune care cere să fie descărcată.

2. Apare impulsul, adesea într-un anumit context. Persoana încearcă să reziste, negociază cu sine sau părăsește locul.

3. Furtul se produce impulsiv, iar tensiunea poate scădea în timpul actului.

4. Urmează o ușurare scurtă, trăită fie ca satisfacție intensă, fie ca dispariția temporară a presiunii interioare.

5. După aceea pot apărea vinovăție, rușine și teama consecințelor. Persoana se judecă aspru, promite că nu se va repeta și poate ascunde obiectul sau încerca să scape de el.

6. În timp, tensiunea poate reveni, iar rușinea se adaugă disconfortului. Astfel, ciclul riscă să se repete, uneori la intervale mai scurte.

Înțelegerea acestei secvențe ajută tratamentul: se lucrează cu tensiunea și impulsul, dar și cu prevenirea furtului și consecințele sale. Scopul este ca persoana să găsească puncte în care poate interveni înainte ca actul să se producă.

Criteriile de diagnostic

Cleptomania este încadrată în tulburările de control al impulsurilor. Clasificările clinice folosesc criterii specifice, iar evaluarea diferențiază acest tipar de alte explicații ale furtului.

Criteriile principale:

• eșec repetat în a rezista impulsului de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru uz personal și nu au valoare monetară pentru persoană
• senzație crescândă de tensiune înainte de act
• plăcere, gratificare sau ușurare în momentul actului
• furtul nu e comis din furie sau răzbunare, nu răspunde unei idei delirante sau unei halucinații
• comportamentul nu e explicat mai bine de o altă tulburare — de exemplu, o tulburare de conduită sau un episod maniacal

Ce exclude diagnosticul:

• furtul pentru câștig
• furtul pentru obiectul în sine
• furtul ca act de protest sau de răzbunare
• furtul în context de consum de substanțe
• furtul ca simptom al unui episod maniacal — vezi mai jos

Dacă furtul apare împreună cu nevoie redusă de somn, energie crescută, cheltuieli impulsive și idei grandioase, trebuie evaluată posibilitatea unui episod maniacal. Evaluarea psihiatrică este atunci importantă, pentru că tratamentul se adresează întregului episod.

Ce se fură, de fapt

Detaliile ajută la recunoaștere:

• obiecte mărunte din magazine: cosmetice, papetărie, mici accesorii
• lucruri din casele altora, uneori fără nicio valoare
• obiecte din birouri sau din spații comune
• lucruri pe care persoana și le permite

Ce se întâmplă cu ele:

• se ascund, uneori ani, într-un sertar sau într-o cutie
• se aruncă imediat
• se dăruiesc altora
• se returnează în secret, ceea ce e un comportament frecvent raportat și rareori înțeles de cei din jur

Unele persoane păstrează acasă obiecte furate pe care nu le folosesc. Colecția poate fi o urmă a episoadelor repetate, fără ca acumularea să fi fost scopul.

Cauzele cleptomaniei

Nu există o cauză unică, iar cercetarea e mai puțin extinsă decât la alte tulburări, în bună parte pentru că foarte puțini oameni ajung să ceară ajutor.

Se explorează ce rol are furtul în reglarea stării și ce precedă tensiunea. Pot conta anxietatea, furia sau un sentiment de gol, dar explicația diferă între persoane. Vezi singurătate.

Impulsivitatea poate contribui la dificultatea de a opri un comportament, fiind relevantă și în alte tulburări.

Traumă și pierdere. Debutul e frecvent raportat după o pierdere semnificativă sau într-o perioadă de stres major. Vezi etapele doliului.

Depresia. Asociere frecventă, în ambele direcții. Vezi depresia.

Anxietatea. La fel. Vezi anxietate.

Unele explicații clinice explorează sentimentul de privare emoțională și semnificația atribuită actului. Sunt ipoteze care trebuie verificate în istoria persoanei, fără a presupune o lipsă ascunsă în fiecare caz.

Etichetele precum „lacom” sau „fără caracter” nu explică o tulburare a controlului impulsurilor. Persoana poate avea resurse să cumpere obiectul și poate simți rușine intensă după furt. Înțelegerea mecanismului susține tratamentul, fără să elimine responsabilitatea pentru comportament.

Ce e frecvent asociat

Cleptomania apare rar singură. Asocierile documentate cel mai frecvent:

• Depresie — cea mai frecventă
• Anxietate
• Tulburări de comportament alimentar, în special cele cu episoade de pierdere a controlului. Vezi mâncatul compulsiv
• Alte tulburări ale controlului impulsurilor — vezi dependența de jocuri de noroc și hipersexualitatea
• Consum de substanțe
• Tulburare obsesiv-compulsivă, în unele cazuri. Vezi gânduri intruzive

Evaluarea urmărește și alte dificultăți care pot însoți furtul. Identificarea lor ajută la construirea unui tratament potrivit întregii situații a persoanei.

De ce nu se cere ajutor

Cleptomania poate rămâne ascunsă mult timp, iar motivele pentru care ajutorul este amânat merită înțelese.

Consecințele legale. Spre deosebire de alte tipare compulsive, aici comportamentul e o infracțiune. Teama de consecințe blochează orice discuție — inclusiv cu un specialist.

Rușinea.

Rușinea poate face persoana să ascundă episoadele și să amâne ajutorul, lăsând tiparul să continue.

Furtul poate intra în conflict puternic cu imaginea pe care persoana o are despre sine. Gândul „ce spune asta despre mine?” devine uneori atât de dureros încât ascunderea pare mai ușoară decât discutarea problemei.

Unele persoane nu știu că această dificultate poate fi evaluată și tratată. O interpretează ca pe un defect personal și rămân singure cu ea.

Uneori, o consecință vizibilă — descoperirea în familie, o plângere sau o reținere — determină primul contact cu un specialist. Sprijinul poate fi căutat însă și înainte de o asemenea criză.

O precizare despre confidențialitate: relația cu psihologul e protejată de secretul profesional, cu limitele prevăzute de lege. Vezi codul deontologic al psihologului.

Consecințele în plan legal, profesional și emoțional

Consecințele legale pot fi serioase, mai ales când faptele se repetă.

Profesionale. Pierderea locului de muncă, mai ales când furtul are loc la serviciu.

În familie poate apărea multă neînțelegere, pentru că gestul pare lipsit de sens. Explicația „nu aveam nevoie de obiect” poate fi greu de crezut. Înțelegerea clinică și refacerea încrederii sunt procese care au nevoie de timp.

Psihologice. Rușine cronică, stare depresivă, izolare, uneori gânduri de suicid. Riscul suicidar în cleptomanie e raportat ca fiind crescut, în bună parte din cauza rușinii și a consecințelor legale.

Financiare. Amenzi, despăgubiri, costuri juridice.

Cleptomanie: ce poate ajuta

Psihoterapia poate ajuta la identificarea declanșatorilor, tolerarea tensiunii și prevenirea episoadelor. Planul se adaptează și altor dificultăți asociate.

Ce se lucrează, concret:

• Identificarea tensiunii înainte de impuls. Cu practică, intervalul devine sesizabil. Acolo se poate interveni — nu în momentul actului.
• Alternative de descărcare. Mai puțin eficiente la început, mai sustenabile în timp.
• Ce produce tensiunea. Anxietate, furie neexprimată, pierdere, gol. Vezi de unde vin emoțiile și controlul emoțiilor negative.
• Rușinea. Element care întreține ciclul, nu doar consecință.
• Situațiile cu risc. Identificate concret, cu strategii pregătite: să nu intri singur în anumite magazine, să nu ai buzunare accesibile, să pleci când tensiunea crește.
• Depresia sau anxietatea asociate.

Ce mai ajută:

• să nu mergi singur în perioadele de tensiune crescută
• să ai o persoană căreia îi poți spune imediat, fără reproșuri
• să tratezi o recădere ca informație, nu ca dovadă de eșec moral

Evaluare psihiatrică, când tabloul sugerează un episod maniacal, o depresie severă sau risc suicidar. Vezi cine ce face: psiholog sau psihiatru.

Se lucrează în psihoterapie individuală și consiliere de specialitate.

Ce nu funcționează

• Rușinarea și moralizarea. Cresc tensiunea, deci cresc frecvența. E cel mai contraintuitiv punct din articol și cel mai important pentru familie.
• „Trebuie doar să vrei.” Nu ține cont de mecanismul cleptomaniei și poate accentua rușinea.
• Promisiunile absolute. Prima abatere devine prăbușire completă.
• Supravegherea de către familie. Nu e sustenabilă și mută comportamentul în ascuns.
• Pedeapsa, ca metodă de corectare. Consecințele legale există oricum; adăugarea de rușine acasă nu ajută.
• Tratarea ca problemă morală. Blochează accesul la ajutorul care ar funcționa.
• Amânarea până la o consecință gravă. Consecința nu produce, de regulă, oprirea — produce mai multă rușine.

Când să ceri sprijin pentru cleptomanie

• Furi obiecte de care nu ai nevoie și pe care ți le permiți.
• Simți tensiune care crește înainte și ușurare în timpul actului.
• Ascunzi, arunci sau dăruiești ce ai luat.
• Ai încercat să te oprești și nu ai reușit.
• Apar rușine intensă, izolare, stare depresivă.
• Au apărut consecințe legale sau profesionale.
• E vorba de cineva apropiat și comportamentul nu are nicio logică materială.

Urgent, 112 sau camera de gardă: gânduri de suicid sau intenția de a-ți face rău.

La copii și adolescenți, furtul poate avea alte explicații, precum presiunea grupului sau dificultăți emoționale. Vezi de ce mint copiii și tulburările de comportament la adolescenți. Cleptomania la vârste mici este rară, iar evaluarea urmărește atent contextul înainte de diagnostic.

Contextul general al tulburărilor de acest tip e în adicție.

1. World Health Organization. Clinical descriptions and diagnostic requirements for ICD-11 mental, behavioural and neurodevelopmental disorders. Geneva: WHO, 2024.
2. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition, Text Revision (DSM-5-TR). Washington DC, 2022.
3. Grant JE, Odlaug BL, Kim SW. Kleptomania: clinical characteristics and relationship to substance use disorders. American Journal of Drug and Alcohol Abuse, 2010; 36(5): 291–295.
4. Grant JE, Potenza MN. Impulse Control Disorders: Clinical Characteristics and Pharmacological Management. Annals of Clinical Psychiatry, 2004; 16(1): 27–34.
5. Talih FR. Kleptomania and Potential Exacerbating Factors: A Review and Case Report. Innovations in Clinical Neuroscience, 2011; 8(10): 35–39.
6. Grant JE, Kim SW. Clinical characteristics and associated psychopathology of 22 patients with kleptomania. Comprehensive Psychiatry, 2002; 43(5): 378–384.
7. Kohn CS. Conceptualization and treatment of kleptomania behaviors using cognitive and behavioral strategies. International Journal of Behavioral Consultation and Therapy, 2006; 2(4): 553–559.
8. Odlaug BL, Grant JE. Impulse-control disorders in a college sample. Primary Care Companion to the Journal of Clinical Psychiatry, 2010; 12(2).

Articolul are scop informativ și nu înlocuiește o evaluare de specialitate. Nu constituie consultanță juridică. Dacă aveți gânduri de suicid, sunați la 112.